ProSport vă prezintă filmul evenimentelor violente petrecute în timpul și după meciul Stelei cu Timișoara, când fanii echipei gazdă s-au bătut între ei. Imaginea surprinsă de fotoreporterul ProSport, cu huligani care se bat în fața unei familii șocate, n-a sensibilizat și forțele de ordine. Acestea n-au dat nicio amendă și nici n-au operat vreo arestare, deși taberele s-au bătut minute în șir în tribune și în afara stadionului.
Ultrașii de la Peluza Sud au afișat în timpul celei de-a doua reprize următorul banner: „Ilfovul, mai aproape de Capitală cu bilete de la Vali Argăseală!”. Imediat, simțindu-se lezați, mai mulți spectatori de la tribuna a II-a au venit la gardul despărțitor și au început să-i înjure și să-i scuipe pe „sudiști”. Aceștia au replicat, au rupt gardul și au năvălit peste cei pe care îi numesc „cetățeni”, bătând două sectoare de la tribuna a II-a. După minute bune, conflictul a fost aplanat de stewarzi.
Bătaie și în afara stadionului Ultrașii de la Sud au informații că stadionul a fost populat cu oameni care ar fi primit bilete gratis de la Argăseală, de aici și explicația banner-ului. Spiritele au fost calmate doar aparent, pentru că după terminarea partidei, Mustață, unul dintre liderii celor de la Nord, a venit în fața sălii de conferință și, după o altercație cu unul dintre suporterii de la Peluza Sud, l-a bătut pe acesta de față cu jandarmii care nu au intervenit, iar apoi mai mulți membri ai celor două galerii s-au bătut ca în „Șapte păcate” pe străzile din jurul stadionului. Pe forumurile suporterilor se vorbește deja de revanșe la viitoarele meciuri de acasă ale Stelei. Jandarmeria a solicitat Stelei înregistrările video Până ieri nu s-au luat măsuri în privința incidentelor care au avut loc la meciul cu Timișoara. De ce? A explicat sublocotenentul Alexandru Niculae, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Române: „Conform Legii 4, am solicitat clubului Steaua să ne pună la dispoziție înregistrările video făcute cu camerele de supraveghere și după ce vom face identificările de rigoare se vor lua măsuri”.
Gigi Becali spune că nu se mai bagă Interesantă după aceste incidente destul de grave a fost atitudinea patronului Gigi Becali. „Eu nu mă mai implic, nu mai comentez. E treaba celor de la Nord și a celor de la Sud”, s-a limitat să declare finanțatorul. Deși mulți s-ar fi așteptat ca el să ridice din nou garduri în dreptul peluzelor sau să închidă Peluza Sud, Becali nu le-a ordonat așa ceva celor din club.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER